Se întâmpla cu câţiva ani în urmă. În cadrul unei conferinţe restrânse, un tânăr cu aspiraţii înalte profesionale, purta o discuţie cu un misionar american despre năzuinţele sale. Realist, ca mai mereu, din câte îl ştiu eu, amicul acesta îşi exprima necredinţa că va putea răzbate în sublima noastră societate, coruptă de la geneză până la apocalipsa-i. „Eu sunt sigur că vei reuşi. De ce? Ai trăsăturile fizice şi psihice potrivite”, îi întoarce replica americanul. Păi, da. Ce cred domniile voastre? Că e de ajuns să fii deştept pentru a fi un om de succes? Şi nu vorbesc doar de acele profesii în care condiţia cardinală a avansării este aspectul fizic. Peste tot, felul în care arăţi, în care interacţionezi şi, într-o măsură mai mică sau mare, cel în care reuşeşti să concretizezi vasta-ţi cunoştinţă, contează.Zilele acestea citeam o predica papală către americani, în care pontiful le punea în faţă tinerilor americani modele de viaţă în sfinţenie şi adânc devotament faţă de Cristos. Şi tot zilele astea, urmăream evoluţia unei trupe laice (nu e cea la care vă gândiţi!) care mie mi-e dragă. În ambele categorii, oameni de succes. Excelând în ceea ce fac. Sau măcar aşa "apare pe sticlă".
Ne atrag cei care fac valuri. Să nu mai spun că dacă suntem şi protestanţi, avem în sânge teologia succesului. Că doar o bună parte din bogăţia spirituală, culturală şi materială a lumii, din etica protestantă a muncii (duhovniceşti, mentale şi fizice) izvorăşte (zicem noi).
Şi dacă nu suntem oameni de succes? Nu suntem nici atrăgători fizic, nici nu ne strălucesc minţile, iar spiritual trăim drama contemplării continue a grotescului firesc din noi. Ce să facem atunci?
Eu aş zice să tragem o gură de aer în piept, ca să ne amintim că respirăm. Să deschidem ochii larg, să admirăm o floare de primăvară, să-L vedem pe Cristos în cel de lângă noi. Aşa, se va redeştepta în noi bucuria conştienţei vederii. Şi nu în ultimul rând, să ne însuşim rugăciunea maicii Bernadeta, revitalizând izvorul mulţumirii şi lăsându-l să sfarme spaţialitatea, pentru a se întâlni cu al său părinte, râul ce curge de la Tronul măririi Sfintei şi Dumnezeieştii Treimi.
„Pentru sărăcia tatălui şi a mamei mele, ruinarea morii, bârna nenorocirii, vinul oboselii, oile râioase, îţi mulţumesc, Dumnezeul meu!
Gură în plus de hrănit care eram, pentru copiii mucoşi, oile păzite, îţi mulţumesc!
Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru procuror, comisar, jandarmi, şi pentru cuvintele grele ale Părintelui Peyramale!
Pentru ortografia pe care n-am ştiut-o niciodată, pentru memoria cărţilor pe care n-am avut-o niciodată, pentru neştiinţa şi pentru prostia mea, mulţumesc!
Mulţumesc, mulţumesc! Pentru că dacă ar fi fost pe pământ o fată mai neştiutoare şi mai proastă, ai fi ales-o pe ea...
Pentru mama mea moartă departe, pentru supărarea pe care am avut-o când tatăl meu, în loc să-şi întindă braţele spre micuţa lui Bernadeta, m-a numit "soră Maria-Bernard", îţi mulţumesc, Isus!
Îţi mulţumesc că ai adăpat cu amărăciune această inimă prea tandră pe care mi-ai dat-o!
Pentru Mama Josefina, care m-a declarat bună de nimic, mulţumesc!
Pentru Maica îndrumătoare, pentru vocea ei dură, severitatea şi batjocurile ei şi pentru pâinea umilinţei, îţi mulţumesc!
Mulţumesc pentru că am fost cea căreia Maica Maria-Theresa putea să-i spună: "Nu faci niciodată altceva!"
Mulţumesc pentru că am fost acea privilegiată de mustrări, despre care surorile mele spuneau: "Ce noroc că nu suntem Bernadeta!"
Mulţumesc totuşi pentru că am fost Bernadeta, ameninţată cu închisoarea pentru că Te văzuse, privită de mulţimi ca un animal curios, această Bernadeta atât de obişnuită că văzând-o spuneau: "Asta e!..."
Pentru acest trup vrednic de milă pe care mi l-ai dat, această boală de foc şi de fum, carnea mea putrezită, oasele mele cariate, sudorile mele, febra mea, durerile surde sau ascuţite, mulţumesc, Dumnezeul meu!
Şi pentru sufletul acesta pe care mi l-ai dat, pentru deşertul de uscăciuni interioare, pentru noaptea şi fulgerele Tale, pentru tăcerile şi trăsnetele Tale, pentru tot, pentru Tine, prezent sau absent, îţi mulţumesc, Isus! (Bernadette, Editura Bloud et Gay, 1957)”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu