Milă voiesc, iar nu jertfe

Duminica 25 mai a.c., la Timisoara, cu ocazia sfinţirii bisericii greco-catolice "Sfanta Maria Regina Pacii si a Unitatii", pastorul sufletesc al Bisericii Ortodoxe din Banat, mitropolitul Nicolae Mihail Corneanu, îndrăzneşte să facă un gest nemaintâlnit în rândul înalţilor ierarhi ai ortodoxiei. Într-un impuls de frăţietate, domnia sa se alătură cetei de greco-catolici şi ortodocşi prezenţi la comuniune, împărtăşindu-se alături de ei, în cadrul ceremonialului euharistic. Gestul său tulbură întreaga spiritualitate (şi nespiritualitate) ortodoxă, din ţară şi de peste hotare, făcând să curgă asupra sa o mulţime de critici dure, nemiloase, neîndreptăţite.
M-am simţit rănit de atitudinea „confraţilor” ortodocşi. Pentru mine, nu doar că Nicolae Corneanu este cel mai luminat mitropolit pe care îl are ortodoxia în vremurile acestea, ci şi una dintre puţinele conştiinţe clare, care exprimă deschis existenţa şi lucrarea lui Cristos mai presus de limitele confesionale ale unei biserici. Dincolo de aparenţele ecumenice, BOR pune sub semnul întrebării validitatea mântuitoare a tuturor denominaţiilor creştine din afara ei. De aceea, actul mitropolitului pare, cumva, în concepţia ortodocşilor, greu de acceptat. Euharistia este cea mai înaltă dovadă a aderării la comunitatea creştină, la Biserica lui Cristos. Luând din potirul euharistic greco-catolic, urmând aceeaşi logică, pare încălcată dogma unei singure Biserici adevărate. Chiar şi aşa, atitudinea celor experţi în a murdări biografii, exagerându-le „petele” până la expresionismul grotesc, mă oripilează încă.

Îmi amintesc de un episod în care un pastor baptist clujean, suferind de retinopatie diabetică, a fost întâmpinat de medicul oftalmolog cu următoarele cuvinte:
„- Ce profesie aveţi dvs?”
„-Sunt pastor, scriitor şi evanghelist”.
„-Învăţaţi repede scrierea pentru orbi. Curând veţi orbi!”
Un alt medic, acelaşi pastor, aceeaşi boală:
„-Ce profesie aveţi?”
„-Sunt pastor, scriitor şi evanghelist.”
„-Sunteţi pastor şi evanghelist. Haideţi să găsim împreună soluţii pentru ca să puteţi trăi cu boala dvs!”

Şi în acest paragraf din viaţa Bisericii Ortodoxe, voci înţelepte, ataşate convingerilor ortodoxiei, dar şi purtătoare ale plinătăţii Duhului, ar fi transmis Mitropolitului: „Frăţia ta, ne pare rău că folosim doar situaţii tulburi în care să ne exprimăm dragostea şi recunoştinţa noastră pentru dvs. Alegerea dvs. în postul de mitropolit a dat un suflu nou Bisericii Banatului, o mireasmă mereu proaspătă şi mereu ortodoxă. Nu înţelegem pe deplin actul dvs euharistic în Biserica Greco-Catolică. Dar credem că se vor lămuri în curând toate neînţelegerile. Deasemenea, vă asigurăm de sprijinul Bisericii Ortodoxe şi de iubirea veşnică pentru dvs. a Domnului pe care Îl slujim şi Îl propovăduim. Sunteţi al nostru şi noi suntem ai dvs în Cristos!”

Dacă ni-l imaginăm pe Cristos prezentându-Se la judecată cu canonul în faţă, socotind fiecare încălcare a Legii, dacă ni-L imaginăm pe Mântuitor deschizând şi închizând porţile Împărăţiei pe criterii confesionale, ne imaginăm un Cristos fals. Pe mine mă deranjează tot mai mult că ţinem mai mult la imagine (a noastră, a bisericii noastre, a naţiei noastre) decât la Isus şi la cei de lângă noi. Şi, în cinstea imaginii, îi ponegrim pe cei care, din nebunie, din iubire, sau din nebunia iubirii, îndrăznesc să facă mai mult pentru frăţietatea creştină, pentru umanitate, în general. Sau îndrăznesc să greşească, în acelaşi mod în care noi am fi dorit să o facem, dar nu am avut nicicând curajul necesar.
Să ne amintim cuvintele Domnului Isus: „Milă voiesc, iar nu jertfe”. Căci până şi jertfa nu arde decât aprinsă de focul iubirii, în care iubire, mila este cuprinsă şi făcută desăvârşită!
Cristos S-a înălţat! Fie şi ale noastre inimi înălţate deopotrivă cu Făptura Sa divină!