Noua estetică

Când el a hotărât să se căsătorească cu ea, nu şi-a închipuit că avea să lupte cu atâtea prejudecăţi din partea prietenilor. Distanţa între frumuseţea lui şi urâţenia ei capătă dimensiuni monstruoase, după estetica firii. Toţi cunoscuţii care au îndrăznit i-au spus cunoştinţei mele să-şi scoată ceara din ochi, să fie bărbat, să se uite în oglindă, să-şi ia câmpii şi să plece departe de ea. Prieteni scumpi, eu am văzut multe chipuri schimonosite de boală la viaţa mea, dar ea le întrece pe cele mai multe! Cum să fie altfel, după abuzurile părinţilor, căzând apoi pe mâinile unui psihopat care i-a fost soţ până la moartea lui (rezultatul consumului de alcool, dacă nu mă înşel), cu trupu-i zdrobit, cu inima frântă? Adesea, când este abordat de "binevoitori", bărbatul răspunde cam în felul acesta: "Ceea ce voi numiţi 'urâtă' e pentru mine o fiinţă sublimă. Atunci când intru în casă, mă umplu de bucurie şi de pace! Traiul cu ea e o minune!" Ea e foarte săracă şi nici el nu stă foarte bine material, dar el s-a îngrijit să nu lipsească de la nuntă nimic, după tradiţia zonei. Aşa că aproape toată nunta a fost filmată. Am urmărit înregistrarea lor din ziua în care au spus "da", în faţa lui Dumnezeu, a martorilor văzuţi şi nevăzuţi. El radia de bucurie. Ea plângea mai tot timpul, lucru ce-i accentua şi mai mult diformităţile chipului. După multe lacrimi de durere, acum plângea de veselie. Nu, nu era un coşmar trecutul, purta în trup emblemele zilei de ieri. Dar Cineva, care lucrează în chip nebănuit atunci când şi aşa cum ne aşteptăm mai puţin, a auzit un strigăt, oprindu-l pe cel ce avea să vină.

Una dintre ilustraţiile dragi mie este cea care redă o întâmplare petrecută într-o anumită biserică din România, tot cu prilejul unei nunţi. Preotul urma să celebreze taina căsătoriei. Când mireasa şi-a ridicat vălul ce-i acoperea faţa, slujitorul altarului a înlemnit. Era o situaţie mai gravă decât cea mai sus prezentată. "Abia am reuşit să spun cuvintele adecvate, într-un mod mecanic, formal, ca să se încheie odată slujba", îşi aminteşte preotul. "M-am aşezat, la masa de după, lângă tatăl ei. Nu mai puteam de curiozitate, aşa că am întrebat: 'Frumoasă nuntă, trebuie să vă fi costat mult organizarea ei, nu?", continuă omul lui Dumnezeu, sigur fiind că la mijloc sunt ceva interese financiare. Tatăl, prinzându-se unde vrea să bată părintele, începe şi deapănă întreaga istorie. "- Soţia mea a murit, dând naştere fiicei noastre. Am iubit-o ca pe ochii din cap. Am muncit pentru ea necurmat. Era cea mai frumoasă şi cea mai deşteaptă din şcoală. Un singur vis aveam: să o văd măritată cu un bărbat frumos şi bogat. Într-o zi, fiica aceasta a mea vine acasă spunându-mi că Îl iubeşte pe Cristos şi vrea să înceapă o viaţă nouă dedicându-se Lui! Am înnebunit atunci. Am început să dau în ea ca în ceva ce trebuie distrus într-o clipă. Cu pumnii şi picioarele am desfigurat-o. Într-un moment de luciditate, am sunat la Salvare. A doua zi, când m-am dus s-o vizitez, medicii nu m-au primit în spital, spunându-mi că brutele nu mai sunt părinţi... Şi nici oameni. Iar animalele nu au ce căuta în spital. Când am reuşit să mă strecor însă la ea, i-am cerut iertare. Şi ea mi-a spus: - Te iert pe tine, aşa cum şi pe mine m-a iertat Isus.' În urma loviturilor, o parte a feţei a rămas paralizată, iar unul din ochi nu a putut fi salvat. Fiica mea, mutilată pe viaţă de mine, acum creştină practicantă, e întâlnită în Biserică de un tânăr frumos şi bogat, aşa cum eu nu credeam că sunt printre credincioşi. O cere în căsătorie şi o iubeşte aşa cum este. Ai lui părinţi organizează nunta la care aţi slujit ca şi preot astăzi."

Vă mai spun una mică şi trag morala! În gara din Bucureşti, pe vremea când copiii străzii bântuiau pe acolo. Un astfel de copil, murdar, zdrenţăros, trist din cale afară, primeşte o bucată de pâine din partea unui trecător grăbit. Un câine, flămând şi el, se apropie de micuţ, râvnind la avutul lui de mare preţ. Băiatul rupe o jumătate din bucata lui, i-o dă fiinţei patrupede, îmbrăţişându-o apoi.

În lumea vie, ambalajul induce în eroare de cele mai multe ori. Chipul frumos natural sau artificial ascunde adesea grotescul căderii umane. Iar suferinţa zămisleşte întotdeauna atitudini contrare faţă de esenţa vieţii: Pentru cei care o înţeleg şi şi-o însuşesc, e prilej de eliberare şi apoi de devenire lăuntrică. Pentru cei care o resping, motiv de împietrire a inimii. Dar, aşa cum Domnul Isus a adus o poruncă nouă, o iubire nouă, o misiune nouă, o viaţă nouă, venit-a El şi cu o estetică nouă. Şi estetica aceasta nu are de-a face nici cu formele tale, nici cu părul tău, nici cu pielea ta, nici cu integritatea simţurilor tale, ci are de-a face cu interiorul tău. Fără Isus, suntem cu toţii orbi, surzi, muţi, şchiopi, bolnavi fizic şi psihic. Când suntem cu El însă, a noastră foame Îl face pe El, cel pentru o vreme murdar, zdrenţăros, trist din cale afară, să rupă o bucată din Pâinea Lui şi, chiar de suntem prea lesne mai de neiubit decât dobitoacele, să ne îmbrăţişeze, să ne strângă la piept, să ne ţină lipiţi de El, aici şi mai cu seamă dincolo. Păi da, preaiubiţi de El, există un dincolo, unde noua estetică va fi la ea acasă. Tu pe ce estetică pui preţ?