La magazinul X, iarăși s-au anunțat reduceri. Oamenii sosesc cu câteva ore înainte de noaptea ”de har”. Deși știu că sunt mai mult sau mai puțin înșelați, întrucât scăderile de prețuri vizează produse fie deja ieftine, fie de calitate inferioară, drumul e blocat de mașinile dumnealor, iar parcările din împrejurimi sunt de mult ocupate.
Mai e puțină vreme până la sărbătorile de iarnă. Ofertele de genul acesta vor continua, din ce în ce mai des, mai ofensiv... Pentru noi, românii, Crăciunul încă mai înseamnă ceva. Pentru mulți alți europeni, s-au pierdut toate însușirile creștine ale sărbătorii Nașterii Domnului. Iar pentru unii americani, 25 decembrie e ziua în care se trezesc târziu, pentru că nu mai merg la lucru, iau masa în familie sau întreprind diverse activități familiale. Aici, pe ale noastre meleaguri, încă se mai aud colindători, încă mai miroase a cozonac, încă bradul (natural, artificial) e la loc de cinste în multe cămine. Și totuși, dincolo de datini... O doamnă din Occident, misionară, venită în România în perioada Adventului acum câțiva ani, spunea auditoriului său: ”-În urmă, altfel se celebra Crăciunul la voi”. Cam da. Din an în an, furia activismului pregătitor al Crăciunului, goana după toate cele de trebuință pântecelui, fuga după cadouri, ne îndepărtează cu stoicism și pe noi, românii, de înțelegerea esenței Crăciunului.
Zilele trecute am studiat, ca niciodată până acum, tradițiile iudaice legate de ziua lor de odihnă. Am aflat, de pildă, că ”sabat” vine de la cuvântul ”lisbot”, care îți spune să te oprești, să încetezi practicarea îndeletnicirilor tale, să intrii în odihnă. De Sabat, nu ai voie să faci comerț sau să discuți despre activitățile din timpul săptămânii. După venirea de la sinagogă, femeia casei aprinde câte o lumânare pentru fiecare persoană a căminului respectiv, recunoscându-se prin aceasta că ea, femeia, aduce căldură și lumină familiei. Deasemenea, înainte de masă, bărbatul îi declară în public soției că o iubește, intonând, de față cu copiii, un imn inspirat din cântările lui Solomon. Masa e prilej de servire a bucatelor, dar și mijloc de comunicare interpersonală, modalitate de a se discuta despre Dumnezeu și de a se practica exerciții spirituale. Noi, creștinii de azi, nu mai găsim nici timpul, nici resursele interioare pentru a petrece măcar o duminică din Advent în odihnă.
Un episcop a relatat cândva o istorioară din viața lui care mi-a rămas întipărită în minte. Casa sfinției sale se află peste drum de locuința unei vârstnice evlavioase. În Advent, doamna aceasta obișnuiește să petreacă îndelung în rugăciune, cântare creștină și citire a Bibliei, lângă bradul de Crăciun. Episcopul o privește în fiecare an, de la geamul său, și se bucură în duhul lui că încă mai există oameni ai credinței pentru care Crăciunul înseamnă Cristos.
Scumpi prieteni, suntem în perioada Adventului! S-a produs venirea lui Mesia pe pământ, pentru mântuirea noastră. Ne rămân două așteptări: Isus să intre în inimă și El să revină, întru înnoirea tuturor lucrurilor. Făcându-ne loc în suflet pentru Domnul Isus, toate cele trei Adventuri, cel istoric, cel personal și cel escatologic se vor împleti cu omul nostru lăuntric, scăldându-l în bucuria autentică. O bucurie pe care reducerile din malluri, fortota lumii, substitutele cele multe la centralitatea Domnului Cristos din sărbătorile iernii nu ne-o vor aduce, ci degrabă ne vor ațâța mai cu tărie dorul lăuntric. Există o sfântă veselie pe care oastea din ceruri a trăit-o, magii și păstorii au înțeles-o, Biserica a mărturisit-o necurmat și, mai presus de toate, care rămâne soluția divină la potolirea strigătului nostru tăcut după Dumnezeu.
Draga bătrânică, din povestirea plină de admirație a episcopului, și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua. Ea a înțeles că adevăratele bucate sunt cele pregătite de Dumnezeu Tatăl pentru hrana veșnică a sufletului. Dar cred că cea mai frumoasă lecție pe care ea ne invită să ne-o însușim azi este că Adventul înseamnă, înainte de toate, tihnă în Cristos. Nu preaplin de somn și de lenevire trupească, ci așteptare ce abundă în disponibilitatea de a primi Cuvântul Sfintei Scripturi, cântarea de mărire, rugăciunea cea tot de la Isus învățată și cu a Lui putere înfăptuită. Căci, până la urmă, sărbătorile iernii sunt sărbători care ne invită să primim înainte de a da. Fecioara Maria a primit, Elisabeta a primit, adoratorii sosiți din Câmpia Betleemului și din Răsărit au primit, înainte de a acorda. Au primit vestirea îngerilor și a stelei și au răspuns dăruindu-și viețile lor pe altarul iubirii.
Vor trece zilele din Advent. Va veni și Crăciunul. De noi depinde dacă vom ieși din această perioadă la fel de goi și de lipsiți de Cristos sau ne vom umple de darul prezenței și a lucrării Lui în noi. De noi depinde dacă vom avea odăile îmbelșugate și sufletele bogate în duhul lumii, precum cele alăturate ieslei în noaptea Nașterii, sau ne vom deschide umili și sinceri în fața Domnului Vieții, făcându-I în staulul inimii pline de păcate sălaș de întrupare.
Să fie Adventul acesta o petrecere în tihnă cu Domnul Isus! Să ne fie spre bucurie venirea Lui, în noaptea comemorării Nașterii Sale,, în ora morții noastre, în dimineața Învierii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu