Sagetile arzatoare ale propriilor ganduri

"- Ce inseamna tacerea? Tacerea inseamna sa stai singur
si sa te feresti de sagetile arzatoare ale propriilor ganduri"
Pateric



Un afacerist american de succes, creatorul multor materiale de dezvoltare personala, povesteste cum, intr-o zi ce se anunta obisnuita, e martorul unei scene deosebite, la receptia unui hotel. Un barbat cunoscut in State face o rezervare pentru o anumita camera de hotel. E ziua prezentarii sale pentru a-si lua in primire camera, iar hotelierul este intampinat cu o alta cerere: "- Nu mai vreau camera X, acum vreau camera Y!" Zambind, functionarul ii raspunde: "- Imi cer scuze, dar nu va pot oferi decat camera rezervata de dvs.". "- Cum", izbucneste domnul important, "nu stiti cine sunt eu?" "Ba da, insa chiar nu va pot da o alta camera". Dupa o serie de invective la adresa receptionerului, grandomanul nostru pleaca, fara sa-si mai ia vreo camera. Afaceristul, care a urmarit toata scena, incepe sa isi faca griji cu privire la felul in care va fi servit de functionar, dupa ce acesta din urma a fost enervat la culme de clientul anterior. Se apropie cu sfiala de ghiseu si... surpriza: zambetul e tot pe fata celui mai devreme ofensat, servirea sa e impecabila, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Afaceristul nu rabda si-l intreaba: "- Cum reusiti sa ramaneti asa de calm?". "- Foarte simplu. Stiind ca domnul de dinainte nu are nimic cu mine. Reactiile dumnealui arata ca are o problema cu stima de sine, sau poate tocmai s-a certat cu sotia, cine stie? Poate ca e deprimat si boala il face irascibil. Eu nu am fost decat un pretext pentru a se descarca, nicidecum cauza". Ce mod pozitiv de a gandi, nu?

Ganduri, ganduri, ganduri. Ne asalteaza mintea fara incetare. Nasc emotii, intretin sentimente, pasiuni sau vicii. Raman ascunse celorlalti sau se materializeaza in actiuni care ne inalta sau ne doboara, ii binecuvanteaza sau ii blestema pe cei de langa noi, Il slavesc sau Il hulesc pe Dumnezeu.

Un preot isi amintea cum, pe vremea cand era tanar ostas, cea mai grea zi a fost cea in care a fost nevoit sa stea de straja, vreme indelungata, singur, in picioare, cu pusca la sold. Nu ostenitoarea stare de veghe, nici teama, nici postura incomoda nu l-au deranjat. Ci gandurile care-i treceau prin minte. "Imi aminteam toate pacatele pe care le-am facut, din copilarie pana in prezent. Ba chiar imi treceau prin minte si greseli pe care nu le-am comis eu, dar care, parca, deveneau acum ale mele", relateaza fostul soldat. Acelasi lucru il confirma crestinii care au suferit detentia si sfintii, inainte si dupa experientele mistice: cea mai mare batalie o ai de dus cu propriile ganduri.

Traim insa vremuri de paranoia, de suspiciozitate, de interpretativitate, de neincredere in semen. E de ajuns ca cineva sa ne evite intr-o zi sau sa ni se adreseze pe un ton mai taios si imediat ne incarcam armele gandirii cu toate gloantele criminale ale ideilor distructive. Si culmea, cele mai urate ganduri lovesc in persoanele pe care ar trebui sa le apreciem cel mai tare. Cineva spunea despre sotia sa ca, oridecateori el greseste, ea devine "istorica": ii aduce aminte de toate erorile din trecut. Nu la fel ar sta treaba daca ea ar implini o inteleapta spusa a parintilor Bisericii: "casatoria nu este o dictatura a unuia impotriva celuilalt, ci este impreuna rastignire pe cruce". Iar de pe cruce, nu poti striga impotriva gresitului tau. Poti doar sa rostesti cuvintele mantuirii: "- Tata, iarta..."

Stiti, dincolo de acestea, sunt unele personalitati bolnave care gandesc rau despre tine atunci cand le faci cel mai mare bine. Parca pandesc greseala ta, pentru a te sanctiona, iar atunci cand nu exista eroare in a ta raportare la ei, inventeaza ei ceva, pe loc.

In toate aceste cazuri, cand ale noastre ganduri negre cu privire la altii sunt justificabile sau cand nu sunt, care ar fi atitudinea corecta? Intai de toate, ca si crestini, pozitia noastra ar trebui sa fie cea de deasupra tuturor gandurilor celorlalti: pe cele de marire, sa nu le asezam in vatra mandriei, celor de ocara sa nu le permitem a ne spulbera pacea. Apoi, nu putem avea controlul gandurilor celorlalti, dar putem fi atenti la ale noastre. Max Lucado scria: "Traiesti intr-o lume de piatra, dar nu trebuie sa traiesti cu o inima impietrita". Daca reactionam gandind despre cei pe care ii consideram vrajmasi cum gandesc ei despre noi, nu suntem cu nimic deasupra lor, nici uman, nici spiritual. Noi suntem datori chiar sa ne rugam pentru cei care ne gresesc, ca ei sa fie schimbati si mantuiti in ceasul pasirii lor in vesnicie. Trebuie sa ne rugam pentru intoarcerea lor la Cristos nu de dragul linistii noastre, ci de dragul iubirii Domnului nostru care cu atat tanjeste sa se imparta lor, cu cat a lor nevoie de dragoste e mai adanca in ei.

In toate situatiile insa in care suntem pe cale de a fi distrusi de gandurile noastre, indiferent de ce natura sunt ele, ni se propune o solutie de izbavire: aceea de a cultiva in noi gandul lui Cristos. Calea sigura spre gandul lui Isus e renuntarea la o arma nociva pentru a ne inarma cu una salvatoare: sa aruncam sagetile arzatoare ale propriilor ganduri si sa luam cu noi sabia Cuvantului lui Dumnezeu. Biblia are aceasta putere: cand o citim, in spiritul credintei, gandurile sinelui pervertit se sting, iar cele curate ale duhului se aprind in noi. Ne spune aceasta sfantul autor al Epistolei catre Evrei: "Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri, patrunzand pana la despartirea sufletului si a spiritului, a incheieturilor si a maduvei, si in stare sa judece gandurile si intentiile inimii..." (Evrei 4, 12).

Sa lasam tacerea si pacea duhului nostru sa invinga zgomotul propriilor ganduri! Prin Cristos, Domnul nostru!

Doamne Isuse, cuget neintinat, gand neinfrant, Tu ne cunosti pornirile inimii si pana si cele mai ascunse ganduri se infatiseaza deslusit stiintei Tale. Tu, Dumnezeu fara pata, Om ispitit in toate asemeni noua, sfant, dar bland, drept, dar ingaduitor, Preot Maret si Miel Smerit, acoperit de slava, dar purtand in Trup ranile noastre, Tu, singura noastra speranta la mantuire, ai toata puterea si dorinta sa ne ierti si sa ne innoiesti. Asaza, Doamne, gandul Tau in noi, ca sa stim a trai frumos, a ne pazi pe noi insine de uneltirile mintii noastre, a-i ocroti pe ceilalti si, prin toate, a Te glorifica pe Tine, Cel ce locuiesti in fericire, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in toti vecii vecilor!