O istorisire, compusă din elementele următoare, era aşternută pe eticheta unei sticle de apă: "Apa aceasta a fost consumată de regele F.J." , "în primii ani ai erei noastre a fost descoperit paradisul acesta, în Munţi", "nu-ţi refuza acest dar al naturii", "apa împăraţilor va ajunge azi pe masa ta". Am modificat puţin exprimarea şi am omis detaliile, pentru a nu fi recunoscută firma producătoare şi a nu atenta cumva la imaginea sa.
Wow! Nu-mi vine să cred! Apa regelui pe masa mea? Comoara ascunsă în adâncimile pământului încă de la începutul erei noastre (care "eră a noastră" de unde şi-o trage numele, dacă nu de la Cristos Domnul)? Paradisul e în Munţi (păi, acum vreo 6 milenii, protopărinţii noştri au fost alungaţi din el şi de atunci îl tot căutăm în fel şi chip)? Darul naturii (adică al minunatului Big-Bang prin care din nimic se face şi materie şi suflet şi spirit)? E pe masa mea apa preferată de împăratul Franz Joseph? Ce să spun? Nu mai am cuvinte! Sunt emoţionat având înaintea mea acest miracol. Când mă gândesc că apa asta străbate tubul meu digestiv, intră în sângele meu - îl face albastru, că doar din asta beau regii, nu?- şi apoi iese ajungând din nou în adâncuri, mă cuprinde o stare minunată.
După cum vedeţi, oamenii cu imaginaţie bogată sunt în stare să croiască cele mai năstruşnice povestiri cu care să-şi îmbrace reclamele lor. Mă gândesc că noi, românii, am consuma mai degrabă o apă de masă mai ieftină, lipsită de legenda sorgintei sale, decât una cu etichetă precum aceasta. N-am ajuns încă aşa de snobi să alegem un produs pentru că a fost purtat, folosit, consumat de regele nu ştiu care.
Cu toate acestea, apa este elementul indispensabil vieţii. Un om consumă în medie 3 l apă/zi, iar corpul său are un conţinut de 60-70 apă. Un pom evaporă aproximativ 200 l apă/zi. Un om adult, cântărind 70 kg conţine apă într-un procent de 65-70 din greutatea sa, adică până la 50 kg apă.
Pe străzile Samariei, o femeie scoate apă dintr-o fântână publică, cu importanţă istorică pentru ţinutul respectiv. Un ostenit de pe drum, iudeu, îi cere femeii să-i dea să bea. Cam greu de înţeles în contextul postmodern al emancipării femeii, dar în timpul şi spaţiul acela, era un privilegiu pentru o femeie să scoată apă pentru un bărbat, mai ales de acesta era evreu. Este prilejul pentru Omul acesta să-i prezinte femeii un alt fel de apă. O Apă Vie, care potoleşte setea pentru eternitate. O apă care nu se va pierde, ci, care odată pătrunsă în fiinţa umană, va zămisli în ea un izvor de apă ce va ţâşni în viaţă veşnică. (Ioan 4, 14).
Desigur, v-aţi dat seama. Isus este bărbatul şi apa despre care vorbeşte este chiar El. Multe trebuinţe are omul. De dimineaţă şi până de cu seara, respiră, mănâncă, bea, vorbeşte, munceşte, se odihneşte... Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată, dar toate aceste nevoi converg spre Nevoia Primordială a omului: Domnul Isus. Da, am nevoie de Isus aşa cum am nevoie de aer pentru a respira, de apă pentru a-mi potoli setea. Orice dorinţă a mea provine din marea nevoie a sufletului meu, nevoia de Dumnezeu. Şi cine ne-ar potoli setea de Dumnezeu dacă nu Isus, Fiul Său, Dumnezeu venit în lume pentru ca, învelindu-Se cu haina naturii umane, să poată fi, pentru noi, Cale de împăcare cu Tatăl. El, unicul dintr-al cerului şi dintr-al nostru, deopotrivă.
Trăim vremuri în care alternativele la creştinism sunt mai atractive ca niciodată. O apă minerală cu o reclamă bună se vinde mai bine decât Biblia. Ritmul rockului de pe centru îmbie mai repede firea vizitatorilor decât cântările creştinilor. Când tobele răsună cu putere la câţiva metri de lăcaşul de închinare, acoperind orga, corul, vocea păstorului sufletesc, nu e de mirare că, dintr-atâţia creştini, puţini mai sunt în Biserică şi mulţi sunt la uşa ei, cu privirea în afară. Două lucruri am de spus. Primul este că aceste alternative nu ne vor împlini niciodată. Bucuria şi pacea unei ore de rugăciune nu se vor naşte în nopţi de veghe la concertele lumii. Al doilea este că, odată, vom fi întrebaţi: "Ce ai făcut cu Cristos?"
Ni se oferă prilejul astăzi să bem din Apa de la Masa Regelui! Apa venită din Cer, din Sfântă şi Nedespărţită Sfântă Treime. De două milenii, Izvorul acesta a rămas la fel de viu. Apa Sa are aceleaşi proprietăţi miraculoase. Mulţi sunt cei care o critică, mulţi sunt cei care-i elogiază prospeţimea, puţini sunt cei care o gustă. Însă întotdeauna Apa Vieţii stârneşte reacţii. De o vreme sunt cuprins de o temere. Să nu cumva să fiu şi eu din rândul celor care au venit aproape de Acest Izvor, dar ale cărui haine sunt încă murdare de praful drumului. De aceea, spun: "Doamne Isuse, ai coborât în locuinţa morţilor şi mi-ai desfăcut încuietorile Iadului meu. Ai înviat şi mi-ai adus puterea vieţii celei noi. Te-ai ridicat la cer şi m-ai condus în părtăşia sfinţilor. Ai coborât din nou prin Duhul Sfânt şi m-ai îndemnat să mă împart oamenilor, propovăduind mesajul universal al iubirii. Mâine, de vei îngădui, voi fi cu Tine. Câtă vreme sunt încă pe pământ, am nevoie să spun neîncetat: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!"
"Veniţi să bem băutură nouă,
Nu din piatră stearpă, făcută cu minuni,
Ci din Izvorul nestricăciunii,
Care a izvorât din mormântul lui Cristos,
Întru care ne întărim."
Troparul Învierii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu