Profeţii I-au proorocit naşterea cu multă vreme în urmă. S-au scris pagini peste pagini despre El. S-au născut atâtea legende legate de numele Lui. Aproape că nu mai sunt oameni sfinţi în ţară. Preoţii şi cărturarii au transformat religia într-un set de reguli lipsite de viaţă şi, mai ales, departe de a conduce poporul ales la o relaţie cu Dumnezeul său. Pe scena istoriei, apăruseră tot felul de falşi Mesia, dar nici măcar pieirea acestora nu stinsese speranţa venirii Lui! Şi a sosit. Imperiul Roman era, pe atunci, marele stăpânitor. Limba oficială era cea greacă. Spiritualitatea iudaică nu cunoştea o altă capitală decât Ierusalimul. Iar marea ameninţare a păgânismului era pe punctul de a se risipi, ca orice sistem religios al cărui întemeietor nu este Dumnezeu. Aşadar, o singură stăpânire, o singură limbă oficială, un singur centru al spiritualităţii şi dezamăgirea cauzată de religiile false, iată cadrul venirii în lume a Domnului Isus Cristos.
*
Dumnezeu le dăruise chiar şi îngerilor capacitatea de a gândi şi de a acţiona liber. În toiul unei astfel de atmosfere de închinare, liderul îngerilor, Lucifer, e nemulţumit cu statutul său şi doreşte să devină el-însuşi parte a Sfintei Treimi, asemenea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt: "Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi sta pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoapte; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt" - Isaia 14,12-14. Suspiciunea mândriei lui Dumnezeu, care limitează făpturilor posibilitatea de cunoaştere şi de putere, străbate, asemeni unui fulger, întreg cerul. O treime din îngeri îl urmează pe Satan în răzvrătirea sa. Omul este atras şi el de această înşelare demonică. De la prima atitudine de rebeliune, ascultând de cel rău, Adam şi urmaşii lui exprimă, prin orice formă de păcat posibilă, dorinţa de a avea cinstea lui Dumnezeu, fără a-I împărtăşi caracterul. Peste întreaga Creaţie plana acuza adusă lui Dumnezeu, o acuză reiterată prin fiecare păcat individual, comunitar, naţional, global, universal. Dar Isus Se naşte şi trăieşte smerit. "El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor" - Filipeni 2,6-7. Isus devine purtător de Dumnezeu în cel mai smerit mod care exista în vremea Sa. Domnul Isus S-a întrupat pentru a descoperi întregii creaţii, zbuciumată de suspiciunea mândriei lui Dumnezeu, caracterul smerit al lui Dumnezeu.
**
De altfel, Dumnezeu nu a lăsat vreodată omul singur. A fost tot timpul în spatele lui, uneori tacit, alteori într-un mod evident, uneori în susur blând, alteori în tunetul grav al ciocnirii norilor, câteodată în tăcere, alteori în profeţie. În fiecare lacrimă, în fiecare casă de jale, în bucuriile cele mici şi efemere, în împlinirile cele mari, Dumnezeu a fost întotdeauna prezent. Mesajul ieslei dezvăluie grija divină pentru om. Isus se întrupează pentru a fi o prezenţă vie, palpabilă, incontestabilă în mijlocul oamenilor: "Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" - Ioan 1,14.
***
Sfântul Atanasie descrie atât de frumos un alt mesaj al ieslei: "Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să se facă purtător de duh". Isus S-a îmbrăcat în fire omenească pentru ca noi să fim îmbrăcaţi în fire dumnezeiască. Alţi slujitori ai lui Dumnezeu adaugă: "Cristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi trataţi aşa cum merita El". "Cristos a purtat rănile noastre, pentru ca noi să fim vindecaţi". "Cristos a fost condamnat pentru păcatele noastre, pentru ca noi să fim îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui". "El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viaţa care era a Lui". Pentru că, vedeţi dvs, oricât am vrea să separăm Crăciunul de Vinerea Mare, Învierea de Rusalii şi Rusaliile de Crăciun, nu vom reuşi niciodată decât să fragmentăm mesajul Domnului Isus pentru lume şi, implicit, pentru fiecare dintre noi, în parte.
****
M-am gândit că pot expune succint mesajul ieslei. Am găsit însă doar câteva valenţe ale Întrupării, invitându-vă pe dvs să le descoperiţi pe celelalte. Şi vă las cu ruga aceasta, înălţată pentru fiecare dintre dvs: să nu cumva să credeţi că sunteţi mai mult decât o iesle umilă pentru Isus şi să nu cumva să credeţi că Dumnezeul Cristos ar dori să se nască altundeva decât în dvs! Isus iubeşte ieslea. Ieslea umilă nu a fost inadecvată Lui. Căminul alăturat, unde mândria sinelui dansa valsul morţii veşnice, era locul nepotrivit întrupării Sale. Isus este Mântuitorul oamenilor căzuţi, este luminătorul cerurilor întunecate, este focul inimilor îngheţate, este iubirea celor ce-şi recunosc lipsa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu