Emisiune depresie 2 - Andrei Patrinca
Asculta mai multe audio Diverse
"Deprimarea este viermele care se naşte în inimă şi-şi mănâncă născătoarea"
Cuviosul Antioh
Într-o zi, un om necăjit a vizitat un medic şi s-a destăinuit că suferă de ani de zile de depresie, cerându-i terapeutului medicamente împotriva bolii sale. Medicul i-a zis: "De astăzi, să mergi să vezi comediile lui Moliere şi vei râde din toată inima. Te vei face bine astfel şi nici nu te vei mai îmbolnăvi." Bolnavul i-a răspuns: "Doctore, eu sunt Moliere." Marele scriitor de comedie din Franţa, dramaturg şi poet, cel care stârnea hohote de râs prin piesele lui, suferea de depresie.
Ce adâncă şi tainică e mintea umană! Cine o poate cuprinde, cine-i poate desluşi misterele?! Cum din aceeaşi inimă, care ştie să bucure alte făpturi, nu se naşte nici o luminiţă care să anime propria existenţă?! De veacuri, ne străduim să înţelegem sufletul uman. Nu cunoaştem mai nimic. Şi poate că nu vom cunoaşte nicicând, în a noastră lume. Nici despre depresie nu ştim multe. De unde vine? De ce îi atinge pe unii, iar pe alţii îi ocoleşte? De ce îi conduce pe unii în pragul suicidului, în ciuda celei mai puternice năzuinţe a oricărei fiinţe, dorinţa de a trăi?
* * *
Te simţi trist în cea mai mare parte a zilei, de multă vreme? Ţi-ai pierdut interesul pentru toate activităţile, inclusiv pentru cele care te bucurau odinioară? Ai slăbit în ultimul timp? Ai probleme cu somnul? Eşti neliniştit, agitat sau mai lent precum odinioară? Te simţi ostenit? Crezi că nu mai eşti bun de nimic? Te copleşesc simţămintele de vinovăţie? Îţi e greu să te concentrezi? Te gândeşti la moarte mai mult decât altădată? Nu mai eşti la fel de activ familial? Nici randamentul la locul de muncă nu mai e unul satisfăcător? Dacă răspunzi cu "da", s-ar prea putea să suferi şi tu de depresie. Nu eşti singurul. O mulţime crescândă de oameni, în lumea întreagă, experimentează aceleaşi trăiri, sub imperiul aceleiaşi boli a veacului, depresia. Îmi permit să-ţi dau câteva sfaturi! Da, ştiu, ai încercat atâtea remedii şi n-au mers. Nici ceaiul de tei, nici miraculoasele amestecuri orientale, bune la toate, nici sfaturile domnişoarelor psiholog cu fuste scurte (şi sinapse pe măsură) de la "tembelizor", nici orele de la fitness, nici sexualitatea, nici comediile, nici muzica de relaxare, nici... nici... nu au avut efect. Şi ştiu, de asemenea, că sunt tânăr, nu am avut parte de problemele tale de viaţă, nu-ţi înţeleg suferinţa, nu te cunosc. Îţi dau dreptate. Te invit numai să citeşti mesajul acesta până la capăt! Oricum, nu ai nimic de pierdut.
Vreau să vorbesc despre trei priviri care sunt salvatoare în depresie. O primă privire este înlăuntrul tău. Priveşte în tine însuţi! Când te vei uita la tine cu băgare de seamă, îţi vei da seama că ai o problemă. Că ceva în tine nu funcţionează aşa cum trebuie. Apoi, analizează-ţi gândurile şi înlocuieşte-le pe cele distructive cu altele pozitive! Schimbă gândul care-ţi spune: "Nu mă iubeşte nimeni!" cu cel care afirmă "Sunt iubit şi acceptat de Dumnezeu şi asta mi-e de-ajuns!" O voce îţi spune că nu poţi trăi fără al tău serviciu. Răspunde-i că oricum aveai nevoie de o pauză şi că, în curând, îţi vei găsi ceva mai bun. "Nu pot exista fără prietenul/prietena mea!", crezi tu. De fapt, nu ţi-ai dori lângă tine pe cineva care să nu te iubească, e mai bine că s-a terminat totul. "Nu voi putea să mă acomodez noii locuinţe!" Ba da, îţi spun eu, vei da peste vecini cumsecade, îţi vei mobila casa aşa cum doreşti, etc. De îţi trece cumva prin minte că nu ai nici o valoare, adu-ţi repede aminte că ai preţul sângelui lui Cristos. "Ce rezultate au colegii mei! Cât de mult au realizat în viaţă!", poţi gândi. Dar cât sprijin au avut, câte uşi deschise, câte mâini întinse, nu te întrebi? Şi, în plus, chiar şi ei se mai uită cu jind la cei din jur. Crede-mă! "Oh, dacă voi câştiga şi medalia aceasta, voi fi împlinit!" Hai să schimbăm puţin: "Mă bucur pentru tot ce am realizat până acum! Privind în urmă, am înfăptuit multe, cât să încapă într-o viaţă de om." "Dacă interveneam la vreme, părinţii mei nu se despărţeau", "copiii mei ar fi luat-o pe alte căi şi nu i-aş fi pierdut". Spune altfel: "vreau să trăiesc prezentul, acceptând lucrurile care nu mai pot fi schimbate şi asupra cărora nu ştiu sigur dacă aş fi putut interveni nici măcar atunci, darămite acum". "Mă uit în oglindă şi nu mai arăt ca şi altădată". Schimbă-ţi felul de a gândi: "Mă uit în oglindă, nu mai sunt ca altădată, e drept. Dar mă uit în oglinda sufletului şi văd că viaţa m-a învăţat atâtea... Faţa îmbătrâneşte, dar inima întinereşte! Picioarele mă lasă, dar înţelepciunea şi credinţa îmi dau aripi!" În altă ordine de idei, e important ca, uneori, să opreşti vâltoarea gândurilor. O poţi face prin încetarea monologului interior, adică prin meditaţie creştină. O clipă de sfântă meditaţie e ca oază mult râvnită în deşertul arid! Opreşte-te o clipă şi meditează!
Priveşte apoi la cer! În faţa Tronului Ceresc, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, Cristos e prezent, gata să mijlocească pentru tine. Spune-i Lui tot ce simţi, în cuvintele tale simple. Nu ai nevoie de formule magice! Nici de fraze pompoase cu care să-ţi descrii suferinţa. Îţi trebuie doar deschidere şi credinţa că El te poate elibera. De te simţi vinovat, El îţi va şterge culpa şi îţi va creşte stima faţă de tine. De eşti în întuneric, El îţi va deveni lumină. De ţi-e teamă, El îţi va fi pace. De te-ai rătăcit pe ale lumii uliţe, El îţi va deveni Păstorul gata a te aduce din nou pe Cale. De ai un gol dureros în al tău suflet, El e singurul care-l va putea umple. De nu mai ai prieteni, El îţi va fi însoţitor permanent. De ţi-e teamă de moarte, El îţi va fi înviere. Îngenuncherea înaintea Domnului Isus este, adesea, şi îngenuncherea depresiei. Un al doilea pas, în aceeaşi direcţie a privirii în sus, este spovada. În confesional, păstorul sufletesc împleteşte cele două vocaţii, absolut necesare vindecării tale, cea de reprezentant al Domnului Isus şi cea de reprezentant al întregii comunităţi bisericeşti. Aşa a găsit Dumnezeu cu cale, să pună în deschiderea faţă de duhovnic o forţă aparte de vindecare sufletească.
Priveşte la semenii tăi! Mulţi sunt cei care s-au vindecat de depresie atunci când membri ai familiei lor s-au îmbolnăvit de boli severe. Unde şi cum poţi să-i ajuţi pe ceilalţi, o ştii tu cel mai bine. Poate fi vorba despre un telefon prin care îţi încurajezi părinţii, cei de departe, poate fi un bănuţ dăruit unui sărac, poate fi o vizită făcută cuiva cunoscut sau necunoscut în spital, sau la închisoare. Aplecarea înspre suferinţa altora poate fi şi cheia vindecării tale.
Sunt forme ale depresiei în care asistenţa medicamentoasă şi psihoterapeutică sunt absolut necesare. De eşti cuprins de gânduri de sinucidere, de vezi, auzi, simţi lucruri ireale sau cei de lângă tine spun despre tine că "aiurezi", dacă ai printre rudele tale persoane depresive, dacă ai fost de mic mai trist, dacă dispoziţia ta oscilează între tristeţe şi euforie, adresează-te, în cel mai scurt timp, unui medic psihiatru şi unui psihoterapeut!
Până una alta, să nu uităm că al nostru Dumnezeu e viu! Să ne bucurăm în El!
"Bucuraţi-vă, că a înviat Cristos!
Intraţi toţi în bucuria Domnului nostru!
Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă...
Nimeni să nu se plângă de sărăcie, căci s-a arătat Împărăţia cea pentru toţi!
Nimeni să nu se tânguiască de păcate, căci iertarea din pământ a răsărit!
Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului!
A înviat Cristos şi se bucură îngerii.
A înviat Cristos şi viaţa veşnică stăpâneşte.
A înviat Cristos şi nici un mort nu este în groapă. Căci Cristos, sculându-Se din morţi,
începutul învierii celor morţi S-a făcut.
A Lui este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin."
Sfântul Ioan Gură de Aur
14 comentarii:
Depresia poate fii de "o mie" de feluri. Depresia nu e in suflet, ci mai grav... in minte.
Numai mintea sa nu ti-o ia Dumnezeu!
Un om depresiv nu poate asculta si primi astfel de sfaturi, pentru ca mintea lui le refuza. Un om credicios, cu frica mare de Dumnezeu poate fii depresiv, pentru ca mintea umana e ceva infiorator de necunoscut pentru noi...
Iti multumesc, "Anonim", pentru mesajul tau. Din punctul meu de vedere, de psihiatru, "mintea", "sufletul", "psihicul" sunt notiuni care denumesc aceeasi entitate. Ca si crestin, stiu ca evreii foloseau termenul de "inima" pentru a defini ceea ce grecii numeau "minte". In alta ordine de idei, formele grave de depresie necesita farmaco si psihoterapie, lucru pe care l-am precizat in incheierea mesajului. Dupa ce depresia trece de aceasta faza, sfaturile urmate isi fac efectul scontat. Si da, sunt de acord, si crestinii sufera de depresie, precum si de multe alte boli psihice, iar explicatia pe care tu o dai, precum ca mintea e ceva "infiorator de necunoscut" este "infiorator de adevarata", daca adevarul ar avea grade de comparatie. In rest, multam inca o data pentru coment.
Sunt depresiva 'cu acte' de niste ani, am facut cateva serii de tratamente cu antidepresive dar depresia revine. De 3 ani am venit in biserica(sunt ortodoxa practicanta) si am sperat ca de-acum e gata, nu mai am motive sa fiu depresiva. Si totusi, a revenit, la scurt timp dupa intreruperea tratamentului. Ma chinuie mult gandul ca poate gresesc in fata lui Dumnezeu apeland din nou la antidepresive. Ca poate e o dovada de neincredere, de necredinta in El?
Domnul Isus este Medicul suprem. El e Cel care alege sa vindece, fie direct, fie prin intermediul medicilor. Ar fi o greseala sa considerati relatia dvs cu Dzeu ca suficienta pentru cuparea depresiei. Depresia are mecanism triplu: endocrin, adica fizic, psihologic si spiritual. Dvs ati inceput sa vindecati a treia cauza a depresiei si f bine faceti, dar trebuie sa lucrati si cu celelalte doua. De ce credeti ca, daca ai apendicita, trebuie sa te prezinti direct la medic si urgent sa te lasi operata de el, iar pentru suflet nu ar trebui sa aveti aceeasi grija, apeland la un psihiatru si la un psihoterapeut?! Nu faceti greseala aceasta! Tineti-va de terapia medicamentoasa, incepeti si un tratament psihoterapic, cu un consilier crestin, de preferinta, si nu impartasiti convingerea potrivit careia "daca ai o relatie cu Dzeu, nu mai ai nevoie de medic"! Asta e o lozinca care nu arata decat ingustimea si putina cunostinta a oamenilor in materie de depresie. Dvs stiti f bine ca depresia e mult mai mult decat rezultatul pacatului, cum spun, din nefericire, multi clerici ortodocsi! Vedeti ca va simtiti bine cu antidepresive, lucru care nu face decat sa certifice faptul ca ale dvs stari sunt sustinute si de dezechilibre chimice in organism, care trebuie remediate si prin medicatie. De asemenea, trebuie sa incepeti si psihoterapia, ptr a va insusi mijloace de a va creste stima de sine, de a scadea pragul asteptarilor irationale si de a inlatura din minte vina supradimensionata si imaginara pe care o simtiti!
In toate acestea, Dumnezeu Se va arata bucuros sa-Si dea binecuvantarea!
Multumesc din suflet pentru raspuns. Deja reincep tratamentul...Psihoterapie am incercat in cateva randuri inainte de a veni in Biserica, si pentru ca am facut-o fara Dumnezeu, am ajuns la oameni..fara Dumnezeu si numai bine nu mi-a facut. de atunci am mari reticente de merge din nou si pe aceasta cale. Daca as gasi un psihoterapeut crestin care sa imbine stiinta cu credinta ar fi altceva. dar desi am tot intrebat deocamdata nu am descoperit un asemenea terapeut. Mai caut, poate imi va descoperi Dumnezeu daca imi este de folos. Va multumesc inca o data si Domnul sa va daruiasca pacea Sa!
Multumesc si eu pentru interesul dvs. si va doresc sarbatori binecuvantate!
Hristos a inviat!
Imi puteti va rog recomanda un bun psihiatru? Sau daca dvs profesati in domeniu ati putea posta datele dvs de contact? Sufar de hipotiroidie si diabet insipid si as vrea sa stiu daca episoadele mele depresive sunt legate de problemele endocrinologice sau nu si cum le-as putea trata? Pentru ca ma ingrozeste ideea de a suferi de tulburare depresiva majora, dar nu mai pot continua asa..e timpul sa cer un ajutor. Si nu cred ca doar credinta in Dzeu si gandirea optimista sunt suficiente, pt ca de felul meu sunt o pers f vesela, zambitoare si optimista, dar zilele de depresie ma cufunda intr-un abis negru de disperare si singuratate.
de mult timp incerc sa inteleg oamenii depresivi, si deseori am impresia ca psihoterapiile sunt perfecte, si totusi parca mai lipseste ceva...pacientul este de acord cu multe lucruri, le intelege logica, rationamentul, stie ca sunt bune....dar nu le poate primi, nu se poate supune cu intreaga fiinta lor.Un nor de oboseala, de negare, de ignoranta,chiar de nepasare fata de remediu. Nu pentru ca omul nu ar vrea sa asculte, dar pur si simplu,nu are tragere, nici incredere. E o contradictie intre el si el...Ca si cum un elev doreste foarte mult sa ia premiul 1, viseaza mereu la acest lucru, dar nu invata, i se pare imposibil sa invete pentru premiul 1.(si chiar e greu, sau poate imposibil...)
Dar sa nu uitam ca putem totul in Hristos care ne intareste.
Si sa luam aminte ca Hristos ne intareste...aceasta inseamna ca si noi trebuie sa avem o contributie, ca El sa aiba ce intari...
As numi astfel depresivii oameni ai minunilor.
Pentru un pacient crestin, este neaparata nevoie de un psihoterapeut crestin. Nu pentru ca ceilalti psihoterapeuti nu ar fi buni, ci pentru ca pacientul altfel castiga incredere in terapie cand nu este numai el si terapeutul in lupta cu boala, ci si Dumnezeu.
Medicamentele nu trebuie ignorate.
Asa cum trupul se hraneste cu hrana materiala, si nu cu hrana spirituala...asa sunt necesare medicamentele. Si cum hrana este o binecuvantare, asa si medicamentele.
Trebuie sa existe o armonie, intre hrana materiala si cea spirituala, intre medicamente si terapie.
Astfel,sa nu va temeti de medicamente, ele sunt tot hrana, dar contin substantele de care trupul are nevoie la acel moment.
Dragii mei, suntem mai puternici decat ne credem, decat ne vedem, decat stim noi ca suntem, decat stiu altii ca suntem...
Doar Dumnezeu stie cat suntem de puternici cu adevarat.
Si de a ingaduit o boala atat de grea, atunci cred ca cei ce o duc, sunt foarte puternici...
Nu va lasati speriati de boala, ea nu este mai puternica decat sunteti voi.
Chiar de v-a cuprins, de v-a invaluit de mii de ori, si va poarta prin multe lacrimi,suferinti, de nu va lasa sa traiti linistiti, o singura grija sa aveti, sa nu o lasati sa se atinga de mantuirea sufletului vostru...si este o incercare biruita.
Si chiar la moarte de ar duce, nu uitati, singura moarte este viata fara Hristos, si singura viata e cea traita in credinta.
Multa sanatate.
La minuni se ajunge prin credinta.
Sa fim oameni ai credintei.
Am uitat sa precizez ceva.
Sunt boli facute ca omul sa le duca singur, dar sunt boli facute ca omul sa le duca ajutat de alti oameni. Majoritatea bolilor ,mai grave intra in a doua categorie(tetrapareza, stare de imobilitate, lipsa vederii...etc).
Prin aceasta Dumnezeu ne da sansa, sa fim uniti, sa ne purtam poverile unii altora, sa ne aratam iubirea fata de semenii in nevoi).
Va amintiti vindecarea slabanogului, cum a fost el ajutat de acei barbati?Daca slabanogul refuza ajutorul, sau daca barbatii nu-i ofereau ajutorul...nimic nu se intampla.
Depresia este una dintre bolile care nu pot fi duse de omul singur.
E bine sa se ceara ajutor, si oamenii sa se lase ajutati!
Izolarea,ferirea de cunostinte,ideea de singuratate nu duc intocmai spre bine...nici unul dintre noi nu este singur, suntem doar selectivi...
Stiu ca depresivii se simt singuri si cand sunt cu cineva alaturi, dar daca ar chema la masa un cersetor singur, sau ar vizita un batran bolnav uitat de lume... ar afla ca nu sunt singuri, ci chiar privilegiati.
Mai este si singuratatea in fata bolii."Nimeni nu ma poate ajuta...nici chiar tu care-mi esti cel mai bun prieten...nu stii tu cum ma simt"
Aceste idei descurajeaza, si opresc toate sansele de ajutor.
Oricine poate ajuta cu ceva...
Consider ca cea mai grea boala este depresia..si ca cel mai trist lucru este sa te simti singur in popriul tau interior, e groaznic...niciodat nu am inteles de ce oamenii sunt depresivi cand exista la indemana Hristos si Cuvantul Lui Dumenzeu...nu era o critica directa la adresa oamenilor ”rataciti”,..dar erau lucruri pe care le cugetam involuntar in mintea mea....mereu am incercat sa am o relatie buna cu Hristos, dar nu stiu ce s-a intamplat si ce se intampla inca..se spune ca, in general, Dumnezeu ingaduie boli, neputine oamenilor, ca ei sa se apropie mai mult de El, dar acum ajung sa duc o lupta de impotrivire puternica si de neinteles pentru mine, cu Dumnezeu, cu mine insami si cu ceilalti, in sensul ca acum nu inteleg de ce tace Dumenzeu, vede ca sunt in pragul de a renunta la scoala, si ca ma chinui mult sa nu fac lucru asta, vede ca in fiecare dimineata ma lupt cu mine insami pentru a putea sa imi reaiau viata la care eu am fost candva, si totusi nu inteleg de ce tace Dumnezeu.De 3 luni de zile ma lupt cu acesta ”insuportabila” stare demonica as putea sa o numesc care vrea sa imi zadarniceasca fiinta, dar nu vreau sa se intampla acest lucru.Totul a pornit de la nimic..de la nimic cred ca ajungem sa ne imbolnavim,...a inceput practic de la o exagerare a dogmei crestine-ortodoxe, pe care am dus-o la extrem..ma gandesc ca una dintre solutiile viabile ar fi indepartarea de biserica si regasirea mea ca indivind...intrebarea mea este de ce tace Dumnezeu cand simt ca esti pierdut?! si nu cred c este careva care sa isi doreasca aceste simtaminte uracioase, si care nu este doritor sa le depaseasca..sa va rugati si pentru mine..ca Dumnezeu sa ma imi lumineze mintea si sa ma faca sa inteleg ca trebuie sa ma bucur si de acest minunat dar viata....
Stimata doamna Victoria, salut initiativa dvs de a-mi scrie despre problema dvs.! Va dau cateva directii in gasirea raspunsului dvs,lucru pe care eu sunt singur ca, luminata de Duhul Sfant, il veti face dvs cu multa responsabilitate. Doamna V., invatatura oricarei biserici (implicit a celei ortodoxe) trebuie supusa testului discernamantului. Nu tot ceea ce propovaduieste ortodoxia e intocmai "drept in credinta". De fapt, chiar incapatanarea de a sustine "doar noi suntem buni, ailalti sunt eretici", ascunde multe. Un indreptar al credintei este Sfanta Scriptura, citita regulat, incepand cu scrierile Noului Testament, impreuna cu rugaciunea ca Dumnezeu sa va vorbeasca prin cele lecturate. Apoi, aveti grija sa nu va pierdeti printre ritualuri stravechi, uitand din vedere esenta, care este Cristos Domnul. Biserica ar trebui sa fie calauza spre Calea care este Isus, Biserica nu este finishul drumului pe care il parcurgeti. In plus, nu va temeti de luptele interioare, asta e chiar un semn ca intrati pe un teren divin si celui rau ii e teama sa nu va piarda. Sa aveti nadejde ca Domnul Isus va are in planul Sau, va conduce pas cu pas, v-a auzit plansul si cele spuse de mine pentru dvs reprezinta chiar o parte a mesajului din partea Lui pentru dvs. Mai are insa lucruri marete sa va descopere, daca ii cereti in ruga si Il ascultati lecturand Biblia. Curaj, Domnul Isus a biruit lumea!
Pentru Cineva: nu sunt sigur ca va veti mai intoarce sa cititi acest mesaj, dar, in cazul in care o faceti, va raspund cu mare bucurie. Problemele tiroidiene pot da depresie, e sigur lucrul acesta. De aceea, demersul dvs in vindecare trebuie sa cuprinda intai consultarea medicului endocrinolog si urmarea tratamentului prescris de dumnealui. Daca simptomele depresive dispar, cauza e cea endocrinologica. Daca nu, abia atunci luam in calcul o cauza care necesita interventia psihiatrului. Apelati la un endocrinolog cat mai repede puteti!
Sunt interesante toate aceste lucruri, dar ar fi interesant de stiut cum tratezi un depresiv, cum il sprijini si ajuti sa treaca peste aceasta stare. De curand am avut tangenta cu boala aceasta pentru prima oara, fiind vorba de o persoana foarte draga mie. Am auzit pana acum de depresie, dar nu am vazut cum se manifesta, nu am avut tangenta cu persoane de acest gen. Se inchide in el, refuza sa discute cu mine in ideea ca are nevoie de liniste sa se gandeasca la el si gandurile lui. Ce comportament ar trebui sa am eu fata de el in ideea sa-i fiu de folos, sa-l sprijin in vindecare?
Multumesc pentru comentariu!
Salut initiativa dvs. de a-l ajuta pe prietenul dvs. care trece prin depresie. A-l asculta fara critica, a-i aminti periodic ca ii sunteti alaturi, ca il intelegeti, ca vreti sa-i fiti sprijin, alaturi de indrumarea acestui prieten spre psihoterapie si psihiatrie sunt demersuri pe care le puteti intreprinde in acest sens! Mult succes!
Trimiteți un comentariu