Când ne gândim la o grădiniţă, ne vine în minte imaginea unor copii gălăgioşi, greu de domolit, jucându-se unii cu alţii, într-un spaţiu încărcat de simbolurile copilăriei: picturi cu personaje din literatura specifică vârstei şi multe, multe jucării.
O echipă de psihologi germani lucrează la crearea unei grădiniţe speciale. Sala de joacă va fi un salon decorat modern, mobilierul va consta în fotolii, măsuţe şi scăunele. Dar, cel mai important aspect, jucăriile vor dispărea. Motivaţia întocmirii acestui proiect este aceea de a-i învăţa pe micuţi să relaţioneze. În concepţia psihologilor respectivi, jucăriile reprezintă mijloace prin care cei mici se pot refugia într-o lume a lor, departe de ceilalţi. Dacă instrumentele de joacă nu vor mai exista, copiii vor avea timp să stabilească relaţii, îşi vor cultiva virtuţi de comunicare interpersonală şi, mai ales, vor învăţa să se respecte unii pe ceilalţi.
Mă amuză când mă gândesc la ceea ce se va întâmpla acolo. Îmi imaginez ceata de copilaşi îmbrăcaţi în costume, fiecare cu câte o revistă de ştiinţă în mână, discutând despre subiecte diverse: globalizare, poluare, conflictul iudeo-islamic, ecumenism, diversele curente psihologice şi filosofice. Apoi, într-o altă zi, dezbătând problemele lor emoţionale şi pe cele legate de sexualitate în mariaj. Uneori şi eu mă gândesc la copiii pe care-i voi avea şi la felul în care îi voi învăţa zicala lui Freud: "Un eu normal e o ficţiune ideală" sau faptul că omul e un sistem bio-psiho-socio-spiritual. Râd de mine însumi, socotesc ideea mea patologică şi o înlătur.
Comunicarea nu se reduce la cuvintele rostite. Nici dacă adăugăm gesturile şi tonalitatea limbajului, comunicarea nu-şi găseşte definiţia completă. Atunci când doi prieteni sunt implicaţi într-un joc sportiv, ei caută nu doar o formă de relaxare, ci şi una de comunicare. Doi parteneri pe ringul de dans îşi transferă unul altuia informaţii afective, deci comunică. Microbiştii din tribune au şi ei forme, uneori primitive, de a comunica atunci când urmăresc împreună un meci al echipei favorite. La fel şi copiii. Sfera ludică este singura care are menirea să le împlinească copilăria şi să-i pregătească pentru viaţă. Prin jocuri, micuţii comunică mai bine decât prin orice alt mijloc.
Pentru a le dezvolta abilităţile de comunicare copiilor, ar trebui să pătrundem în lumea lor. Să ne însuşim limbajul lor, prin toate formele. Să le învăţăm jocurile şi să ne folosim de ele în scopul transmiterii mesajelor ce le vor fi apoi utile.
Cam acelaşi lucru s-a întâmplat în lumea noastră. Adam şi Eva erau maeştrii comunicării. Cunoşteau graiul lui Dumnezeu şi al tuturor vieţuitoarelor. Păcatul a restrâns sfera cunoaşterii şi implicit pe cea a transferului de informaţii. Păcatul a fisurat comunicarea cu divinitatea şi a oamenilor unii cu alţii. Dar Isus a coborât în lumea noastră. În grădiniţa noastră. S-a folosit de jucăriile noastre pentru a ne transmite mesajul împăcării. Domnul Isus a vorbit pe limba noastră. Şi încă vorbeşte. De aceea, Domnul Isus Cristos poartă în dumnezeiasca-I Persoană atât premisa cât şi mobilul comunicării noastre autentice. Astăzi încă se aude glasul Lui. Şi credeţi-mă pe cuvânt, Isus Cristos vorbeşte pe limba mea, pe limba noastră.
"Doamne Isuse Cristoase, din încăperile pline de jucării ale sufletelor noastre, Te chemăm să ne vorbeşti pe limba noastră! Şi, prin Cuvântul Tău, metamorfozează-ne, Doamne, din copii în fii ai Tatălui Ceresc!"
O echipă de psihologi germani lucrează la crearea unei grădiniţe speciale. Sala de joacă va fi un salon decorat modern, mobilierul va consta în fotolii, măsuţe şi scăunele. Dar, cel mai important aspect, jucăriile vor dispărea. Motivaţia întocmirii acestui proiect este aceea de a-i învăţa pe micuţi să relaţioneze. În concepţia psihologilor respectivi, jucăriile reprezintă mijloace prin care cei mici se pot refugia într-o lume a lor, departe de ceilalţi. Dacă instrumentele de joacă nu vor mai exista, copiii vor avea timp să stabilească relaţii, îşi vor cultiva virtuţi de comunicare interpersonală şi, mai ales, vor învăţa să se respecte unii pe ceilalţi.
Mă amuză când mă gândesc la ceea ce se va întâmpla acolo. Îmi imaginez ceata de copilaşi îmbrăcaţi în costume, fiecare cu câte o revistă de ştiinţă în mână, discutând despre subiecte diverse: globalizare, poluare, conflictul iudeo-islamic, ecumenism, diversele curente psihologice şi filosofice. Apoi, într-o altă zi, dezbătând problemele lor emoţionale şi pe cele legate de sexualitate în mariaj. Uneori şi eu mă gândesc la copiii pe care-i voi avea şi la felul în care îi voi învăţa zicala lui Freud: "Un eu normal e o ficţiune ideală" sau faptul că omul e un sistem bio-psiho-socio-spiritual. Râd de mine însumi, socotesc ideea mea patologică şi o înlătur.
Comunicarea nu se reduce la cuvintele rostite. Nici dacă adăugăm gesturile şi tonalitatea limbajului, comunicarea nu-şi găseşte definiţia completă. Atunci când doi prieteni sunt implicaţi într-un joc sportiv, ei caută nu doar o formă de relaxare, ci şi una de comunicare. Doi parteneri pe ringul de dans îşi transferă unul altuia informaţii afective, deci comunică. Microbiştii din tribune au şi ei forme, uneori primitive, de a comunica atunci când urmăresc împreună un meci al echipei favorite. La fel şi copiii. Sfera ludică este singura care are menirea să le împlinească copilăria şi să-i pregătească pentru viaţă. Prin jocuri, micuţii comunică mai bine decât prin orice alt mijloc.
Pentru a le dezvolta abilităţile de comunicare copiilor, ar trebui să pătrundem în lumea lor. Să ne însuşim limbajul lor, prin toate formele. Să le învăţăm jocurile şi să ne folosim de ele în scopul transmiterii mesajelor ce le vor fi apoi utile.
Cam acelaşi lucru s-a întâmplat în lumea noastră. Adam şi Eva erau maeştrii comunicării. Cunoşteau graiul lui Dumnezeu şi al tuturor vieţuitoarelor. Păcatul a restrâns sfera cunoaşterii şi implicit pe cea a transferului de informaţii. Păcatul a fisurat comunicarea cu divinitatea şi a oamenilor unii cu alţii. Dar Isus a coborât în lumea noastră. În grădiniţa noastră. S-a folosit de jucăriile noastre pentru a ne transmite mesajul împăcării. Domnul Isus a vorbit pe limba noastră. Şi încă vorbeşte. De aceea, Domnul Isus Cristos poartă în dumnezeiasca-I Persoană atât premisa cât şi mobilul comunicării noastre autentice. Astăzi încă se aude glasul Lui. Şi credeţi-mă pe cuvânt, Isus Cristos vorbeşte pe limba mea, pe limba noastră.
"Doamne Isuse Cristoase, din încăperile pline de jucării ale sufletelor noastre, Te chemăm să ne vorbeşti pe limba noastră! Şi, prin Cuvântul Tău, metamorfozează-ne, Doamne, din copii în fii ai Tatălui Ceresc!"
26 octombrie 2006 -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu