vineri, 23 octombrie 2009

Adevărata odihnă




"Oh, de aş avea aripi ca un porumbel, aş zbura şi m-aş odihni!"
Psalmul 54(55), 6b

Nu ştiu alţii cum sunt, dar una dintre pasiunile mele este somnul. Pe cât îmi place somnul, pe atât sunt de sensibil la capitolul acesta: mă trezeşte orice zgomot, mă împiedică să adorm orice grijă insignifiantă. În ultimele zile, s-au adunat mai multe probleme mărunte, cel mai greu fiind percepută trecerea în nefiinţă a laptopului meu şi nevoia achiziţionării altuia, insomnia făcându-şi bucuroasă culcuş, timp de câteva seri. Fiţi veseli cei care puteţi dormi în orice vreme! Noi, ceilalţi, cunoaştem ce înseamnă să mori de oboseală şi, totuşi, să nu te ia somnul! Un mic sfat pentru insomniaci: nu vă propuneţi să dormiţi cu orice chip! Pentru odihnă, e nevoie de relaxarea minţii, teama de "a nu dormi şi-n noaptea asta" garantând insuccesul. Când nu vă puteţi odihni, uitaţi de somn! Umpleţi-vă timpul cu lucruri frumoase şi de folos sufletelor dumneavoastră!

Tot cugetând la chestiunea aceasta a odihnei, am dat peste spusele Scripturii, cu referire la fericita stare a celor mântuiţi, în lumea de dincolo: "Şi cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, pentru că a luminat-o gloria lui Dumnezeu şi lumina ei este Mielul... Şi porţile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo" (Apocalips 21, 23;25). În Paradis, somn nu va mai fi, nici nevoie de el, nici neputinţă de a-l obţine. Odihna sfinţilor este Cristos şi, vai, cât de dulce trebuie să fie preaplinul părtăşiei veşnice cu El!

Pe paginile Genezei (Facerea 8), stă scrisă o istorisire a cărei tâlcuire ne va fi necesară pentru a înţelege subiectul propus. Din cauza păcatului, oamenii se stricaseră iremediabil, iar Dumnezeu hotărâse că era ceasul pentru dezlănţuirea sfintei Sale judecăţi. Un potop avea să acopere tot pământul, iar toate vieţuitoarele urmau să fie distruse. În marea-I îndurare, Dumnezeu hotărâse însă şi o cale de salvare pentru cei care, la ultima chemare, se vor îndrepta, şi pentru câte o pereche din animalele pământului: corabia lui Noe. Şi a venit potopul. Cei salvaţi se aflau în corabie. După multe zile, Noe a deschis fereastra corabiei, lăsând un porumbel să cerceteze dacă apele de pe faţa pământului au scăzut. Dar porumbelul n-a găsit loc de odihnă pentru piciorul său şi s-a întors. După alte şapte zile, porumbelul a zburat din nou şi iarăşi a revenit în corabie, purtând în cioc o frunză ruptă de măslin. Apele scăzuseră. După alte şapte zile, porumbelul nu a mai venit înapoi. Frumos spune un exeget: "Porumbelul nu a găsit nici un loc pe care să-şi aşeze picioarele în lumea aflată sub judecată divină. El n-a putut locui decât în noua creaţie". La fel s-a întâmplat şi atunci când Spiritul Sfânt a luat chip de porumbel, cu prilejul botezului Domnului Isus. Venit din înaltul cerului, Porumbelul nu Şi-a găsit odihna decât coborând peste Domnul Cristos (Marcu 1, 10).

Multe fac oamenii pentru odihna lor. Unii muncesc o viaţă în ideea că se vor odihni împliniţi la bătrâneţe şi adesea nu mai apucă timpul senectuţii. Alţii sunt în stare să ia medicamente care le pun în pericol viaţa pentru o noapte de somn. Şi, orice formă ar îmbrăca odihna aceasta, fie că e vorba de un concediu la mare sau la munte, de petrecerea unor clipe frumoase cu cei dragi, de sărbătorile de iarnă - care iute vin peste noi -, de pensionare, fie că este vorba despre aspectul particular al odihnei - somnul nostru cel de toate nopţile -, repausul acesta este efemer şi prea lesne supraestimat. Adevăratul Sabat e, pentru dumneavoastră şi pentru mine, doar Domnul Isus. Arvuna odihnei celei adevărate o avem din clipa în care păşim într-o relaţie personală cu El, când ne oprim zborul nostru spre ţinte false şi ne odihnim pe umerii Lui, pe braţele Sala sfinte. Plinătatea veritabilei odihne ne este păstrată în Cetatea de Sus, unde chiar Domnul S-a dus ca să ne pregătească un loc, după ce ne-a deschis cerurile, ne-a lăsat să auzim declaraţia de înfiere a Tatălui, ne-a înmânat invitaţia la Fericire.

Mult mi-aş dori, scumpi prieteni, să ajungem a ne odihni de toate lucrările noastre, de noi înşine, de zborul nostru obosit spre nicăieri. Isus ne cheamă iarăşi: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni!" (Matei 11, 28). Când Porumbelul Duhului Sfânt se va odihni bucuros peste noi, noi ne vom odihni bucuroşi în Cristos. De aceea, să ne rugăm şi noi: Doamne Isuse Cristoase, Fiule al lui Dumnezeu, odihnă a duhului meu, cunoscător al rărunchilor mei, păzitor al inimii mele, iubitor al ticălosului şi nevrednicului meu suflet, aşterne mântuirea Ta peste mine şi cu aripile sfinţirii în Tine îmi îndreaptă zborul spre adevărata odihnă! Căci Tu eşti Dumnezeul meu şi Ţie mă închin, deopotrivă slăvindu-L pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, în unire cu care vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.


Cristos, odihna noastra - Andrei Patrinca
Asculta mai multe audio Blog

marți, 20 octombrie 2009

Visul intoarcerii in timp


"Paşii omului sunt de la Domnul; şi cum poate un om
să-şi înţeleagă propria cale?" (Proverbe 20, 24)

Într-o dimineaţă, m-am trezit tare afectat. Visasem că mi se dădea şansa să mă întorc în timp. Îmi revenea sarcina să aleg dacă să o fac sau nu şi, în cazul în care răspunsul ar fi fost afirmativ, trebuia să decid asupra momentului din viaţă la care doresc să revin, pentru a reîncepe să trăiesc de acolo. Nu a fost un vis obişnuit, ci unul care scotea din străfundurile minţii gânduri înăbuşite, dorinţe fără îndrăzneală, scopuri neatinse. Dar, dincolo de implicaţiile psihologice şi spirituale, a fost, pentru mine, o lecţie.

Ştiţi, visul e unul dintre misterele vieţii. Sunt multe teorii ştiinţifice despre somn, însă toate rămân ipoteze lesne contestabile. Informaţii înmagazinate în timpul de veghe circulă trunchiat printre neuroni pe jumătate adormiţi? Se poate, dar nu-i de ajuns. Suflet desprins de trup, călătorind prin lumi spirituale, întâlnindu-se cu alte suflete pereche? Prea de tot. Înţeleptul Solomon spune că visele se nasc din mulţimea grijilor (Eclesiastul 5, 3a). Apoi, câteva personaje biblice au vise prin care primesc descoperiri deosebite din partea lui Dumnezeu. Sfinţii au momente de inspiraţie similare. Nu vă încurajez însă să vă aventuraţi pe o pantă eretică a ghidării pe timp de zi după visele de noapte. O hiperreflecţie asupra viselor e un act împotriva credinţei. Un grup de preoţi şi de pastori americani, într-o întâlnire în care au dezbătut problema visului profetic, au povestit, pe rând, experienţele lor cu privire la visele proprii. Mulţi au spus că, deşi au primit, în somn, înştiinţări cu privire la vieţile lor, niciuna dintre avertismente nu şi-a găsit împlinirea. Unul singur a relatat un vis de altă natură: după ce şi-a pus internet, a visat că demonii îi spuneau: "până acum n-am reuşit să te învingem, acum te putem înfrânge la tine acasă". Oridecâteori era ispitit să acceseze siteuri pornografice, îşi amintea visul pe care l-a avut şi se dădea înapoi. Dumnezeu poate să lucreze şi prin vise, dar El ne cere mare grijă în interpretarea lor.

E un deziderat uman să învingi spaţiul şi timpul, mai ales când ajungi la o anumită vârstă şi prevezi că nemiloasa moarte bate la uşă. Sau atunci când îţi dai seama că felul în care ţi-ai trăit viaţa e rezultatul firesc al unor alegeri neînţelepte. Când îţi moare o persoană dragă şi ştii că va trebui să trăieşti de acum acolo doar cu amintirea ei. Câţi nu ne-am dori să mai fim copii, dar cu mintea de acum, ca să beneficiem atât de protecţia părinţilor, cât şi de ştiinţa greşelilor individuale? La vârsta deciziilor mari, am şti ce să facem. Am hotărî să locuim într-un alt oraş. Nu ne-am căsători cu aceeaşi persoană; poate am rămâne celibatari o viaţă întreagă. Ne-am orienta spre o slujbă în alt domeniu. Nu ne-am împrieteni niciodată cu X sau cu Y. Am ocoli ispitirea, durerea şi înfrângerea. Dacă un astfel de vis ar fi devenit realitate, nu aş fi dat curs invitaţiei de a mă întoarce în timp. S-ar fi schimbat circumstanţele, dar eu aş fi ales la fel de rău sau de bine, potrivit naturii mele. Pentru că problema principală a mea nu sunt obstacolele existenţiale, ci răspunsurile greşite la întrebările pe care viaţa mi le aşterne în drum. E cu putinţă totuşi, pentru mine şi pentru dvs., a ne întoarce în timp. La un singur episod din trecut. Iată tabloul: un Om agonizând, în miez de noapte, singur, în vreme ce prietenii Săi dorm nepăsători; o mulţime apropiindu-se; unul care-L vinde cu un sărut; sentinţe de moarte pentru El, Domnul Vieţii; biciuire, coroană de spini, piroane, crucificare; moarte. De vei avea curajul să te întorci acolo, te vei descoperi în chip tainic ţesut în El. Şi aici, la Golgota, deşi viaţa se scurge, eternitatea te aşteaptă. Consecinţele alegerilor nechibzuite devin prilej de binecuvântare. Inocenţa copilăriei convieţuieşte cu înţelepciunea. Orice decizie importantă e luată uşor. Relaţiile cu semenii sunt în adevăr şi în iubire. Iar slujba e o veşnică, fericită şi neobosită jertfă. Să ne întoarcem la Isus cel Răstignit! De la cruce încolo, nimic nu va mai fi decât spre bucurie, şi încă veşnică bucurie.