Luptele creștinului

”Căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălţimi”.

Efeseni 6,12

Iubiți prieteni, atunci când m-am apropiat prima oară de Cristos și am avut primul meu contact cu creștinii practicanți, am fost uimit să constat cât de multă pace avea fiecare dintre ei. Mi s-a părut că, de îndată ce te apropii de Cristos și intri în comuniune cu frațietatea creștină, toate luptele sunt undeva în afara viețuirii tale spirituale, undeva prea departe pentru a te putea atinge. Mi-a fost necesar un oarecare timp până să constat că, atâta vreme cât suntem pe pământ, nu ne sunt străine nici chemările la luptă, nici înfrângerile dureroase, nici dezamăgirile pe care noi le producem scumpilor noștri frați sau ei ni le produc nouă.

Dacă mergem pe firul istoriei, înțelegem ușor că prima luptă a fost cea pe care satan a adus-o în întreaga creație. Înger desăvârșit, plin de înțelepciune și frumusețe, heruvim ocrotitor, drept în căile sale până atunci, Lucifer se îngâmfă, dorește și revendică statutul Sfintei Treimi, clipă în care își pierde toate atributele de până atunci. Devine exponentul răului, tatăl minciunii, întruchiparea urâțeniei, a înșelării și a nelegiuirii. Alegând să asculte minciunile celui rău, omul devine și el vrăjmașul lui Dumnezeu. E izgonit din Rai, osândit la moarte spirituală și fizică. Așadar, prin păcatul primordial, omul uită Calea spre Dumnezeu, rătăcește de la Adevăr și își pierde Viața. În bunătatea Lui, Dumnezeu Se coboară prin Domnul Isus Cristos pentru a-l aduce din nou pe om acasă. Așa se face că, la întrebarea lui Toma: ”Doamne, nu știm unde te duci! Cum am putea să știm calea?”, Domnul Isus răspunde: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14,6). Înțelegeți de ce avem nevoie de Domnul Cristos? Pentru că El este Calea spre Tatăl, este Adevărul care ne eliberează și este Viața veșnică: ”Cine are pe Fiul, are Viața” (1 Ioan 5,12).

De îndată ce auzim chemarea de a fi de partea Domnului Isus, credem în El și devenim mădulare roditoare ale Bisericii, atacurile dușmanului se întețesc. De aceea, ne vedem implicați în fel de fel de lupte, unele dintre ele cu ținte false. O asemenea luptă cu obiective greșite este cea dintre creștinii puternici și creștinii slabi. Una dintre expresiile acestei lupte ne-o oferă sfântul Paul, în epistola către Romani (Rom. 14,1-12). O problemă a Bisericii Primare era aceea că unii creștini, cei slabi, mai cu seamă cei convertiți din rândul evreilor, credeau că unele produse de origine animală sunt spurcate și că ziua de sâmbătă este ziua de odihnă pe care și creștinii sunt obligați a o cinsti. Cei puternici cunoșteau că orice făptură a lui Dumnezeu este bună și, de la jertfa lui Cristos încoace, nici o hrană nu este de lepădat (1 Timotei 4). Iar în ceea ce privește ținerea sâmbetei, cei puternici știau că sabatul veterotestamental era doar o icoană preînchipuitoare ce arăta spre Cristos, Cel în care creștinul își găsește odihna (Evrei 4). Și acum iată lupta dintre creștinii puternici și cei slabi: cel puternic îl disprețuiește pe cel slab, cel slab îl judecă pe cel puternic. Dar lupta cu țintă falsă poate avea cauze multiple astăzi: a folosi sau nu orga în slujbă, a purta sau nu bijuterii, a te implica sau nu în relații cu creștinii de alte confesiuni, etc. Această luptă poate înceta îngăduindu-l pe cel slab, așezându-l pe cel care are alte încredințări deasupra ta și urmând pilda lui Cristos. De ce e necesar să stopăm o astfel de luptă? Ne spune sfântul Paul: ”pentru ca, într-un cuget și într-un singur glas, să-L preamăriți pe Dumnezeu și pe Tatăl Domnului nostru Isus Cristos” (Romani 15,6). Proslăvindu-L pe El, Cel care locuiește în mijlocul laudelor, mai puternic vom vedea lucrarea Lui în comunitatea noastră religioasă și mai binecuvântați vom fi în liturghia de după Liturghie, adică în viața noastră de zi de zi. O altă luptă cu țintă falsă o văd în simpatia unora față de un anumit păstor sufletesc și antipatia față de altul. Se întâmplă acolo unde Biserica locală are doi sau mai mulți slujitori ai lui Dumnezeu: unii credincioși se așază sub autoritatea unuia, disprețuindu-l pe celălalt. O astfel de luptă, spune Paul, este mai periculoasă decât cea dintâi, întrucât cei care fac astfel de partide în Biserică denotă, indiferent care e preotul apreciat de ei, că sunt slabi. E așadar o luptă a celor slabi cu cei slabi. O astfel de luptă se dădea în Biserica din Corint, unde unii credincioși spuneau că sunt ai lui Paul, alții ai lui Apolo. Cum poate sfârși această luptă? Amintindu-ne că toți păstorii sufletești sunt slujitori ai lui Dumnezeu, iar privirile noastre trebuie să fie ațintite spre Dumnezeu, după cum ne îndeamnă Paul: ”Eu am plantat, Apolo a udat, însă Dumnezeu a făcut să crească, așa încât nici cel care plantează, nici cel care udă nu este nimic, ci Dumnezeu, Cel care face să crească” (1 Cor. 3,7).

Dar iată și luptele la care suntem chemați să fim de partea lui Dumnezeu. O primă luptă pe care o avem de dus este lupta cu erezia. Biserica s-a confruntat dintotdeauna cu minciuna. Învățături greșite precum că Dumnezeu nu există în Sfânta Treime, că Isus nu e Fiul lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria și din Duhul Sfânt, mort pe cruce în locul dvs. și în locul meu, înviat în trup și înălțat la Tatăl, că Duhul Sfânt nu e o Persoană, ci o putere, că Dumnezeu e departe de om și omul nu poate avea o relație personală cu El, că nu există Rai și Iad, că nu există demoni, etc., sunt doar câteva dintre minciunile care, crezute de noi, pot avem consecințe devastatoare. De aceea, ne spune apostolul: ”Așadar, stați drepți, încinși la mijloc cu adevărul...” (Efeseni 6,14a). Să iubim Sfânta Scriptură, să o citim constant, să căutăm a o înțelege, ca acest brâu al adevărului pe care ni-l conferă să țină toată armătura cu care să luptăm împotriva celui care caută să ne piardă viața! Erezia se învinge pe măsură ce ne lăsăm descătușați de adevăr. O altă luptă pe care o avem de dus este lupta cu păcatul. Scriitorul epistolei cătrei Evrei ne spune: ”luptând contra păcatului, voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge...” (Evrei 12,4). În lupta aceasta, putem ieși biruitori dacă suntem ”îmbrăcați cu platoșa dreptății” (Efeseni 6,14b), platoșa pe care ne-a oferit-o Domnul Isus prin dreptatea Lui și pe care ne cere a o întări mereu prin mărturisire și întoarcere din păcat, oridecâteori o slăbim prin păcatele noastre. Păcatul se învinge prin veghere și mărturisire. În sfârșit, ultima luptă asupra căreia aș dori să mă opresc este lupta împotriva dezbinării. Unde sunt oameni, sunt probleme, certuri, dezbinări. Noi avem datoria să ne ridicăm deasupra acestei condiții umane, prin Cristos, realitatea supraomenească din noi, căutând să menținem unitatea Duhului în legătura păcii (după Ef. 4,3). Și aceasta o putem face ”având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei Păcii” (Efeseni 6,14c). Dezbinarea se poate înfrânge fiind noi oameni împăciuitori, făuritori de pace.

E vreme de Advent. Printre multe alte activități spirituale pe care sunt sigur că le înteprindem deopotrivă, să nu uităm că viața creștină este o viață de luptă spirituală. Cel rău caută să ne focalizeze atenția spre lupte false, încât să luptăm unul împotriva celuilalt. Cristos ne cheamă la a duce lupta cea bună, pentru adevăr, sfințire și pace. El, Calea, Adevărul și Viața noastră să ne ajute la aceasta!